Sarbatori…

De obicei asteptam cu nerabdare sarbatorile sa vina. Anul asta e ceva diferit…nu simt nicicum extazul ce vine la pachet cu shopping-ul in viteza…Anul asta nu am parte de alergatura, de sute de feluri de mancare si alte indatoriri demne de o nevasta in devenire. Si e BINE!
Ma simt libera, simt ca pot in sfarsit sa ma bucur de acea liniste pe care mi-o doresc unii in urarile primite pe e-mail sau pe telefon.
Mi se pare atat de impersonal sa trimiti un SMS de Paste, Craciun si alte sarbatori. Bineinteles, trebuie sa cuprinda “fie ca”, “pace”, “lumina”, “caldura”…ca sa fie totul perfect.
Eu una prefer sa-mi sun prietenii apropiati (care-s aia oare???) si rudele (cate au mai ramas) si sa le spun “Hristos a Inviat” sau “Craciun Fericit”. Si atat! Fara prea multe cuvinte pompoase, fara sa umplu conversatia cu urari inutile…

Si ce e cel mai important…mi-am dat seama ca trebuie sa te iubesti pe tine, inainte de a iubi pe altii…

Sfarsit

Ieri am pus punct.
Incerc sa-mi spun ca am facut alegerea corecta. Ca asta a fost dorinta sufletului meu.
Imi va fi greu, insa mereu m-am considerat o luptatoare si o persoana puternica. Asa ca spun punct. Si de la capat!

Recunosc ca mi-e frica de viata care va urma, insa sunt sigura ca va fi ceva frumos…

Un nou inceput!

Au trecut cativa ani de cand nu am mai fost eu. Au trecut 8 ani de cand m-am pierdut pe mine. Mi-am pierdut ideile, sufletul, zambetul, dorinta de viata…
Au trecut 8 ani de cand am uitat ca inainte de toti, e vorba de mine. Ca eu sunt cea care are nevoie de fericire. Am uitat ca hrana sufletului meu este fericirea si iubirea. Si am uitat sa ma iubesc pe mine, iubind prea mult pe altcineva. Poti sa iubesti prea mult?
Asta e iubire? Sa uiti de tine, de principiile tale, de gandurile tale si sa te dedici in fiecare secunda celuilalt?

Mi-am adus aminte cum ma cheama, ce-mi place sa mananc (si nu, e cu totul altceva decat credeam), ce muzica imi place sa ascult si cat de mult imi place sa fiu fericita.

Inca nu mi-am revenit complet si sunt sigura ca va dura un timp pana voi invata sa merg si sa vorbesc din nou, dar cel mai important este faptul ca m-am trezit la viata!

Am lipsit 8 ANI din viata mea!

later edit: recitind postul am realizat inca ceva. Am uitat sa vorbesc si sa gandesc…Doamne, unde am fost toti anii astia?

Unii n-au treaba…

Sunt unii care nu au ce face la munca si trimit mass-uri cu bancuri. Da…si eu sunt la munca, si nu ar trebui sa postez, insa cand prind o clipa libera, mai vine o idee, repede repede pun si aberatia online.
In fine, ce vroiam de fapt sa zic. Am o domnisoara in contactele de la mess (pe care il folosesc pt a comunica cu cei cu care colaborez) care in fiecare zi trimite cel putin 3 mass-uri cu bancuri. Am zis la un moment dat ca ii dau ignore, insa mai am nevoie de ea, asa ca prefer doar sa inchid fereastra si sa ignor.
Insa azi am primit ceva care chiar m-a facut sa rad.

“A young man asks his granny: – Have you seen my pills, the ones i left on the table? They were labeled “ecstasy”… Granny: – Fuck the pills, man… Have you seen the dragon in the kitchen?”

Ningeeeeeeeeeeee

Cu fulgi mari si desi. Ninge ca in povesti. Nu am mai vazut zapada de ceva vreme. In orasul asta de rahat in care locuiesc nu a nins iarna asta decat foarte putin si din pacate copilul din mine nu a reusit sa se bucure de fulgii de nea.
Nu cred ca se va depune indeajuns de mult incat sa ma joc putin cu bulgarii de zapada, dar macar ninge.

O noua zi…de munca

Luni, ziua pe care o urasc cel mai mult din toate zilele saptamanii. Singura exceptie e atunci cand e prima zi de concediu .
Desi nu stiu ce mare bucurie ar trebui sa am la urmatorul concediu, tinand cont ca va fi sacrificat pentru curatenie. Curatenie GENERALA! Cu razuit de pereti, varuit, si alte minuni.
Singura bucurie pe care o am este ca voi arunca aragazul (vechi saracul de vreo 30 de ani) si mobila, la fel de antica.

Mai e pana atunci cam o luna. Sa revin cu picioarele pe pamant si cu mintea in birou. Sunt la munca…si trebuie sa muncesc.

Si daca nu am chef???

Cata treaba…

Spuneam mai devreme ca nu am chef sa fac nimic azi. Ploaia m-a oprit sa merg la shopping prin mall-uri…UPS!!! In orasul in care locuiesc nu exista nici un mall. Damn…si asa de mult mi-as fi dorit sa experimentez stilul de viata pitipongic…

M-am resemnat…si ca o buna nevasta (in devenire) ce sunt, am gatit. Nimic special, doar o mica oala de mazare cu carne.

O vineri placuta tutoror…Cu ploaie, ninsori, sau orice. Noi stam in casa si ne uitam la seriale.

Friday 13th

Astazi este vineri, 13.  Unii spun ca e zi cu ghinion, altii ca e zi cu noroc.
Pentru mine zilele de marti, 13 sau alte cifre de genul asta nu ma afecteaza cu nimic.
Astazi e vinerea mea libera. Pentru mine week-end-ul a inceput ceva mai devreme fata de al altora. Happy me! Am o gramada de lucruri de facut prin casa (spalat rufe, mancare, chestii din astea casnice de care nu am timp in alte zile) dar azi chiar nu am chef. Astazi am chef sa stau in pat cu telecomanda in brate si sa bantui prin canalele puse la dispozitie.

In orice caz, de mancare chiar trebuie sa fac, ca vine omu’ meu diseara acasa si nu il pot hrani dupa o zi grea cu pizza de comanda.  Dar am o leneeeeeeeeeeeeeee…

Primul post

Nu e chiar primul post din viata mea. Recunosc, am inceput sa scriu in alta parte, din dorinta de a-mi exprima gandurile si intamplarile de zi cu zi. Insa in clipa in care persoane apropiate au inceput sa ma citeasca, nu mai aveam cum sa mai scriu exact ceea ce simteam. Da…am mintit la un moment dat, m-am prefacut ca sunt fericita cand de fapt eram in pragul nebuniei, m-am prefacut ca sunt trista cand circumstantele o cereau. De aceea, am ales un nou blog (sincera sa fiu sper sa ma descurc aici, habar nu am ce sa fac cu toate butoanele si optiunile astea ). Aici sper sa pot fi anonima, fara sa imi cantareasca nimeni cuvintele sau deciziile pe care le iau in fiecare zi.